Ma tot gandesc la un lucru auzit ieri.... CT Popescu il caracteriza in cateva cuvinte pe regretatul Octavian Paler. Citatul este aproximativ: "Pe O. Paler il definea o fraza: -Imi iubesc tara... daca nu ma uit la tv si nu ies pe strada...-"
Fraza asta imi revine-n minte obsesiv si ma cuprinde o ciudata dorinta de a fi putut undeva, candva, sa-i spun: "Domnule O.Paler, de multe ori simt acelasi lucru, acelasi lucru, pana la disperare, pana la frustrare".
Da, iubesc tara asta, aici e locul meu, nu pot sa explic de ce si cum. Simt, fara urma de indoiala sau ezitare, ca aici imi e locul, acum si maine la fel, indiferent de realitatea sociala.
Dar asa cum simt ca apartin pamantului astuia, tot asa simt o respingere, aproape o repulsie, pentru ce se intampla cu oamenii. Nu pentru oameni, dar pentru transformarea lor nefireasca si accelerata in ceva urat, monstruos.
Imi pare rau ca a murit O. Paler. Imi pare rau ca nici acum, la moartea unui mare om, lumea nu a inteles nimic. Romanii si-au facut un obicei din a nu intelege nimic, din a nu intelege adevarul, realitatea, esenta. Romanii si-au facut un obicei din a gasi vina oricui, pentru orice.
Am senzatia ca romanii uita sa fie oameni. Dezamagirea pe care o incerc acum e mai grava chiar si decat cea pe care o resimt atunci cand vad tineri cu capul pe umeri(zic ei si credeam eu), care nu inteleg de ce Basescu nu ar trebui sa fie presedinte, care se inversuneaza sa se tina cu dintii, isteric, de niste idei false, de o aparenta "salvatoare" in spatele careia nu e nimic.
Motivul dezamagirii: romanii au ajuns sa nu mai fie oameni, sau cel putin sa nu se poarte ca atare. Sar la jugulara ca niste fiare, urasc cu patima, invrajbesc si arunca in orice si oricine cu invective, cu rautate. NU MAI AU RESPECT NICI MACAR PENTRU MORTI!
:(((
De la bunici si parinti am invatat ca mortii nu mai trebuie judecati. Logica si bunul simt ne invata ca mortii trebuie lasati sa se odihneasca. O lege nescrisa a universului interzice sa invinuiesti pe cel care nu e de fata, si prin urmare nu poate sa se apere... Daca parintii si bunicii si parintii bunicilor si stramosii nostri stiau asta, de ce lumea a inceput astazi sa uite?
De ce sa nu celebram/comemoram/rememoram valoarea reala, principiile, sinceritatea? In cazul acesta, pe O. Paler. S-au suparat si ofuscat multi ca s-a facut atata valva in legatura moartea sa. O. Paler nu este oricine,doamnelor si domnilor, nu e un simplu trecator prin lume. Moartea sa inseamna despartirea de un OM valoros, un filozof, un analist, un artist fara egal. Cum am putea noi sa lasam ca trecerea lui "dincolo" sa treaca neobservata? Ce am mai fi, atunci?
De fapt, ce au ajuns romanii sa fie, cand in loc sa aprecieze ceea ce a fost si a lasat in urma acest mare om pe nume Octavian Paler, il aduleaza si apara pe un neica nimeni cu gura mare, un Basescu de mahala, care nu a facut decat sa minta si sa papagaliceasca la nesfarsit?
Imi pare rau, domnule O. Paler, ca sunt putini cei care v-au ascultat si vazut la tv, cei care v-au citit si-au inteles.
Imi pare bine ca exista totusi si din aceia si ca nu sunt putini cei care v-au cinstit moartea. Imi pare bine ca rautatea oamenilor din tara pe care ati iubit-o nu va mai atinge.
Dumnezeu sa va odhineasca!
"Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti."
N-o sa imi cer scuze pentru ce am scris aici.
Asta cred, si-am preferat sa-mi incarc blogul cu o postare decat sa particip la certurile inutile de pe forumurile si blogurile altora.
